EMOȚII
Copleșită de gânduri, confuză și frustrată.
Avea senzația că totul merge „ca racul înapoi”.
Simțea furie, frică severă și incapacitatea de a le controla.
Supărare severă care se transforma în furie și apoi în frică.
Lacrimi de fericire, ușurare mentală.
Emoțiile intense (frică, furie, supărare) s-au redus vizibil.
Se simte mai liniștită, în control și recunoscătoare.
Eliberare emoțională și fizică – tensiuni și blocaje s-au diminuat.
STARE
Oboseală cronică, lipsă de energie, lipsă de odihnă.
Nu se simțea bine în pielea ei.
Trăia un haos intern, fără direcție, cu senzația de incapacitate.
Starea fizică era afectată de stresul constant și de lipsa de odihnă.
Încerca să rezolve totul cu medicamente, fără efect real.
Capul mai liniștit, corp mai ușor.
Mai energică, claritate mentală.
Se simte împăcată cu cine e și are o viziune mai clară pentru viitor.
RELAȚII
Se izola, simțea că nu e înțeleasă și avea tendința să se retragă.
Relațiile cu ceilalți erau o sursă de stres și conflict.
Mai împăcată cu ea însăți, iar acest lucru reflectă pozitiv în relații.
Mai deschisă, mai conectată cu cei din jur.
A învățat să-și gestioneze emoțiile și reacțiile.
Nu se mai izolează, se simte auzită și înțeleasă.
FAMILIE
Relația cu soțul era dominată de conflicte frecvente și tensiune continuă.
Conflictele care apăreau, o epuizau emoțional.
Dificultăți mari cu fiul de 9 ani, diagnosticat cu autism
În familie, în loc de sprijin și înțelegere, primea stres.
Relația cu soțul a devenit mai armonioasă și calmă. Tensiunile s-au redus semnificativ.
A înțeles mai bine nevoile copilului. Comunică mult mai bine, iar comportamentul lui s-a schimbat în mod pozitiv. Este mai bucuros și mai fericit.
A înțeles mai bine nevoile copilului și nu a mai recurs la medicație.
Casa este un spațiu echilibrat, cu mai multă înțelegere reciprocă.
BANI
Profesional și financiar, se afla într-un punct de stagnare și incertitudine.
Se simțea blocată și fără perspective clare de viitor.
Știe mai bine ce își dorește, se pregătește de o schimbare în carieră.
A ieșit din stagnare emoțională, ceea ce e primul pas spre mișcare și bani.











